În perioada 11 – 14 mai în țara noastră sunt desfășurate o serie de evenimente de informare, comunicare și educare cu prilejul Zilei Europei, menirea acestora fiind asigurarea vizibilității și informării cetățenilor cu privire la procesele de integrare europeană a țării și suportul Uniunii Europene (UE) în combaterea pandemiei COVID – 19.
Ziua Europei este marcată anual la 9 mai, zi în care sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Această dată coincide cu evenimentul istoric prin care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
La fel ca și anul trecut, activitățile desfășurate cu prilejul Zilei Europei vor avea loc în mediul online, pentru a reduce impactul pandemiei COVID – 19 și a proteja sănătatea populației. Scopul acestor acțiuni este de a aduce UE și instituțiile sale mai aproape de oameni, subliniind modul în care acestea ne influențează viața de zi cu zi. În același timp, sunt promovate valorile esențiale ale UE – pace, unitate, democrație, angajament și solidaritate.
Republica Moldova, alături de alte 5 țări ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina), beneficiază de un suport esențial al Uniunii Europene și a Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa în lupta împotriva pandemiei COVID – 19, în cadrul inițiativei ”Solidari pentru Sănătate”.
Această inițiativă este un răspuns european comun la pandemia COVID-19, care își propune să abordeze nevoile emergente pe termen scurt, precum și efectele structurale pe termen lung, cu un accent deosebit pe nevoile celor mai vulnerabile persoane.
Pe întreaga durată a proiectului țara noastră a beneficiat și va beneficia și în continuare de suport în următoarele domenii:
- Asigurarea condițiilor sigure pentru specialiștii din prima linie de luptă cu COVID-19;
- Fortificarea capacităților specialiștilor implicați în măsurile de răspuns;
- Asigurarea serviciilor și echipamentelor esențiale pentru pacienți;
- Consolidarea laboratoarelor;
- Sporirea complianței publicului la măsurile de sănătate;
- Îmbunătățirea procesului național de coordonare, supraveghere și colectare a datelor.
Nu în ultimul rând, UE și Biroul Regional al OMS pentru Europa vor lucra împreună pentru a sprijini țara în procesul de imunizare anti-COVID prin acoperirea în întregime a tuturor etapelor – de la livrarea vaccinurilor și până la administrarea acestora, servind, de asemenea, drept investiție majoră și în consolidarea sistemului de vaccinare de rutină.
Astăzi Europa ne inspiră mai mult ca niciodată să fim solidari, responsabili și inovatori. Vocea și opinia cetățenilor sunt necesare pentru a-i direcționa spre un viitor mai bun și mai luminos pentru toată lumea.
Republica Moldova, cu susținerea proiectelor UE în domeniul sănătății, continuă eforturile pentru a garanta accesul și a îmbunătății calitatea serviciilor de sănătate.
La mulți ani, Europa!