În data de 13 februarie curent, administrația IMSP Spitalul Clinic Bălți, în persoana domnului director Serghei ROTARI l-a întâmpinat pe Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Ion Chicu, care a venit într-o vizită de lucru și a avut o întîlnire cu întregul colectiv medical.
Domnul director a început ședința cu informarea premierului despre istoricul instituției medicale, aceasta fiind formată în anul 1999, prin comasarea a 13 unități medicale: 6 spitale și 7 centre de sănătate. La moment, Spitalul Clinic Bălți are o capacitate de 750 de paturi, unde activează 1690 de colaboratori, din ei: 257 medici și 657 personal medical mediu, de o înaltă calificare.
În anul 2019, Departamentul Unități Primiri Urgente, a oferit asistență medicală urgentă la peste 64 mii de pacienți, din ei, 35,4% din raioanele adiacente.
Colaboratorii medicali, prezenți la ședință au vorbit cu voce tare despre necesitatea achiziționării utilajelor medicale moderne, pentru a putea oferi servicii la un nivel mai înalt de calitate și siguranță. Totodată, s-a menționat necesitatea reparației capitale a instituției, amânată de peste 30 de ani și desigur creșterea salariilor angajaților din sistemul medical.
Este de menționat că, la adresările parvenite, dl Ion Chicu a oferit răspunsuri de rigoare, iar cele de complexitate mai largă, urmează a fi examinate în timpul apropiat într-o ședință de lucru unde vor fi invitați: reprezentanții instituției noastre, a Ministerului Sănătății și a conducerii CNAM.
În concluzie, Prim-ministrul Republicii Moldova și-a exprimat convingerea că prin eforturi comune putem schimba lucrurile spre bine, iar dialogul purtat cu colaboratorii medicali este un imbold pentru a continua implementarea proiectelor de primă necesitate a populației.