Boala arterială periferică (BAP), cunoscută și sub numele de boala periferică vasculară (BPV), boala oclusivă arterială periferică sau arteriopatia obliterantă periferică, reprezintă subțierea arterelor în afara celor care aprovizionează inima și creierul. Cel mai adesea sunt afectate picioarele. Simptomul clasic este durerea piciorului în timpul mersului ce trece odată cu odihna. Alte simptome includ: ulcerațiile pielii, pielea albăstruie, pielea rece sau creșterea înceată a unghiilor și a părului la piciorul afectat. Complicațiile pot include o infecție sau moartea țesuturilor ce ar putea duce la amputare, boala arterelor coronariene sau accident vascular cerebral. Până la jumătate dintre persoane nu prezintă simptome. 

Cauze

Principalul factor de risc este fumatul țigărilor. Alți factori de risc includ diabetul, tensiune arterială ridicată și colesterol ridicat. Mecanismul de bază este, de obicei, arterioscleroza care, dacă se deschide, poate duce la închiderea completă a arterei. BAP este, de obicei, diagnosticat prin găsirea unui indice gleznă-braț (IGB) mai mic de 0,90, ceea ce reprezintă presiunea sistolică a sângelui la gleznă împărțit la presiunea sistolică a sângelui la braț.  Angiografia este un test de diagnosticare mai exact, dar prezintă riscuri.

Prevenire și tratament

Nu este clar dacă screening-ul pentru această boală este util deoarece nu a fost studiat îndeaproape. La persoanele cu BAP oprirea fumatului și exercițiul terapiei sub supraveghere îmbunătățesc rezultatele. Medicamentele, inclusiv statinele, inhibatorii ECA și cilostazolul pot, de asemenea, ajuta. Aspirina nu pare a-i ajuta pe aceia cu afecțiune ușoară, dar este, în general, recomandată persoanelor cu grad mai sever al bolii. Warfarina nu aduce beneficii în mod normal. Procedurile utilizate pentru a trata boala includ: bypassul aortei, angioplastia și aterectomia.

Epidemiologie

În anul 2010, aproximativ 202 milioane de oameni au avut BAP, oriunde în lume. În țările dezvoltate aceasta afectează aproximativ 5,3% dintre persoanele între 45 și 50 de ani și 18,6% dintre persoanele între 85 și 90 de ani. În țările în curs de dezvoltare aceasta afectează aproximativ 4,6% dintre persoanele între 45 și 50 de ani și 15% dintre persoanele între 85 și 90 de ani. În țările dezvoltate BAP este comun în mod egal între femei și bărbați, în timp ce femeile sunt mai afectate în țările în curs de dezvoltare. În 2013, BAP a dus la aproximativ 41.000 de decese, în creștere de la 16.000 de decese în 1990.

Sursa – ro.wikipedia.org