Orașul Bălți a îmbrăcat straie de sărbătoare. Bălțenii celebrează 597 de ani. Evenimentele festive au început încă de dimineață cu o liturghie oficiată de către un sobor de preoți în piața Independenței și depunerea de flori. Mai apoi, în centrul orașului s-a desfășurat o paradă pe care autoritățile au denumit-o în acest an „Alai de sărbătoare”.

În această zi frumoasă, administrația IMSP SCM Bălți, împreună cu personalul medical a participat la parada de sărbătoare arătând devotamentul, mândria, bucuria de a fi medic și de a purta halatul alb. În cadrul festivității, instituția medicală a demonstrat mașina de asistență medicală pe care o au în dotare și care este pusă mereu la datorie pentru salvarea vieților omenești.

Directorul IMSP SCM Bălți, Serghei Rotari a venit cu un mesaj de felicitare pentru toți bălțenii, cu prilejul acestei frumoase sărbători:

“Stimați bălțeni, vă aduc cele mai calde felicitări și urări de sănătate cu ocazia Hramului orașului. În acest an celebrăm frumoșii 597 de ani. Este o sărbătoare importantă, devenită o frumoasă tradiție pentru orașul nostru ospitalier.Vă doresc ca această zi să vă aducă pace, lumină în casele dumneavoastră și cât mai multă sănătate. La mulți ani, Bălți!!!!”.