La 10 septembrie, pe întreg teritoriul Republicii este marcată Ziua Mondială de prevenire a suicidului cu genericul “Să ne unim eforturile pentru prevenirea suicidului”.

Iniţiată în anul 2003, de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată în întreaga lume printr-o serie de evenimente, conferinţe, campanii şi activităţi publice, menite să atragă atenţia asupra suicidului și creșterea gradului de conștientizare a faptului că sinuciderea poate fi prevenită.

Potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenirea Suicidului, iasp.info, peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an, sinuciderea numărându-se printre primele 20 cauze principale de deces la nivel global printre persoanele de toate vârstele, iar numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare.

În Republica Moldova, pe parcursul anului 2015, circa 697 de persoane (inclusiv 103 minori) au comis tentative de suicid, dintre care 343 de cazuri, cu implicarea a 10 minori, s-au soldat cu decesul persoanelor. În anul 2016, numărul acestora a crescut până la 815 cazuri de tentative de suicid, inclusiv 132 comise de minori. După criteriul de vârstă al victimelor suicidului sau tentativei de suicid, în majoritatea cazurilor acestea sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 13-16 ani.

Această zi vine să reitereze importanța consolidării eforturilurilor tuturor sectoarelor în prevenirea suicidului – familie, prieteni, colegi, membri ai comunității, educatori, lideri religioși, lucrători medicali, oficiali guvernamentali și politicieni, prin elaborarea și promovarea unor strategii integrative care presupun intervenții multiple, inclusiv implicare și activități individuale, comunitare și sistemice.

Astfel, pe parcursul lunii septembrie, în toată țara vor fi realizate discuții publice și individuale, seminare și ședințe informative, activități cu adolescenții, acțiuni în comunități care să atragă atenția asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate premature.

Cei mai importanți factori care determină suicidul sunt tulburările mentale, cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia şi tulburările cauzate de dependenţă – toxicomania, folosirea în exces a alcoolului sau dependența de droguri, precum și factorii de stres ca problemele financiare sau problemele ivite în relațiile interpersonale.

Prevenirea suicidului este adesea posibilă și factorul cheie în acest sens îl reprezintă implicarea fiecăruia dintre noi! Oricine poate face diferența – ca membru al societății, ca copil, ca părinte, ca prieten, ca coleg sau în calitate de vecin.

Există multe lucruri pe care le putem face zilnic pentru a preveni comportamentul suicidar: putem crește gradul de conștientizare cu privire la această problemă, să-i educăm și pe ceilalți despre cauzele sinuciderilor și semnele de avertizare în asemenea cazuri și să demonstrăm compasiune și grijă sporită pentru cei care sunt în primejdie în comunitatea noastră.