Ce sunt antibioticele și cum funcționează ele ?

Ce sunt antibioticele?

Antibioticele cunoscute și ca antibacteriene, alcătuiesc o clasă de medicamente, produse de microorganisme sau obținute pe cale sintetică sau semisintetică, fiind cele mai importante substanțe medicamentoase implicate în tratamentul și în profilaxia infecțiilor bacteriene de diverse tipuri

Organismul uman are un șir de adaptări pentru a lupta cu bacteriile – celulele albe ale sângelui (leucocitele), astfel încât chiar și în cazul apariției simptomelor, organismul le poate face față într-un mod eficient.

Uneori însă, numărul bacteriilor este prea mare, astfel încât organismul nu le poate face față. În cazul acestui scenariu sunt utile antibioticele.

Primul antibiotic descoperit a fost penicilina. Astăzi, antibioticele derivate ale penicilinei, precum ampicilina, amoxicilina și penicilina G sunt la îndemână pentru a trata un șir de infecții bacteriene.

Alte antibiotice moderne sunt astăzi disponibile(din clasa cefalosporinelor), însă doar la indicația medicului în majoritatea țărilor. De asemenea, un șir de antibiotice topice (aplicate local) sunt adăugate în majoritatea unguentelor disponibile astăzi pe piață.

Tipuri de antibiotice

În acest moment există sute de antimicrobiene, însă majoritatea dintre ele sunt clasificate în 6 grupuri:

• Peniciline (penicilina, amoxicilina) – utilizate pentru tratamentul unui șir de infecții, inclusiv cele ale pielii, plămânilor și ale căilor aeriene sau ale sistemului urinar;
• Cefalosporine (cefalexin) – utilizate pentru tratamentul unui spectru larg de infecții, uneori pentru unele foarte severe, asemeni sepsisului sau a meningitei;
• Aminoglicozide (gentamicina, tobramicina) – se utilizează mai frecvent în spital pentru a trata infecții foarte serioase, precum sepsisul, deoarece provoacă efecte adverse severe, precum pierderea auzului și afectarea gravă a rinichilor;
• Tetraciclinele (tetraciclina, doxaciclina) – cel mai frecvent se utilizează pentru tratamentul infecțiilor pielii, asemeni acneei sau rozaceei.
• Macrolidele (eritromicina, claritromicina) – utile pentru tratamentul infecțiilor pulmonare sau ale căilor respiratorii sau în calitate de alternativă pentru persoanele cu alergie la penicilină sau pentru a trata infecțiile provocate de bacteriile rezistente la penicilină;
• Fluorochinolonele (ciprofloxacina, levofloxacina) – antibiotice de spectru larg care au fost utilizate în trecut pentru tratamentul infecțiilor respiratorii sau ale tractului urinar, dar nu mai sunt utilizate din cauza efectelor adverse severe pe care le pot provoca.

 Cum funcționează antibioticele?

Există un șir de antibiotice, însă fiecare dintre acestea funcționează în unul din două moduri:

• *Antibioticele bactericide, asemeni penicilinei, ucid bacteriile. Acestea interacționează fie cu formarea peretelui celulei bacteriene, fie cu conținutul celulei bacteriene.
• *Antibioticele bacteriostatice contribuie la stoparea multiplicării bacteriene.

Atenție! Antibioticele nu sunt eficiente pentru tratamentul infecțiilor virale (gripa și răceala sezonieră). Acestea acționează doar în cazul infecțiilor bacteriene.

Acest fapt se explică simplu: virusurile au o structură total diferită de cea a bacteriilor. Aceștia nu au perete celular, menționat anterior, care ar putea fi atacat de antibiotice. În schimb, aceștia au un înveliș protector proteic. În plus, virusurile nu se reproduc niciodată pe cont propriu – acestea au nevoie de o celulă pentru a se integra în aceasta și a o utiliza pentru multiplicare, în timp ce bacteriile se înmulțesc pe cont propriu și atacă celulele din corpul uman din exterior.

Când sunt necesare antibioticele?

Antibioticele sunt utilizate în profilaxia și tratamentul infecțiilor bacteriene, și uneori a infecțiilor produse de protozoare (adesea, se utilizează metronidazolul). În practica medicală, este aplicat conceptul de terapie empirică, iar în momentul în care se pune diagnosticul unei infecții bacteriene, dar nu se cunoaște agentul patogen, se administrează un antibiotic cu spectru larg (pe baza simptomatologiei) și se inițiază antibiograma (a cărei realizare poate dura câteva zile).

Pe de altă parte, în contextul cunoașterii microorganismului patogen sau al identificării acestui prin antibiogramă, se poate începe terapia definitivă, de obicei cu un antibiotic cu spectru mai îngust de acțiune. Alegerea terapiei se face având în vedere diferiți factori, precum natura și sensibilitatea patogenului, toxicitatea antibioticului și costul terapiei.

Măsurile de profilaxie prin tratament cu antibiotice sunt aplicate în special în cazul pacienților care prezintă o susceptibilitate ridicată pentru dezvoltarea de infecții bacteriene, precum cei imunocompromiși (ca urmare a infecției cu HIV, pentru prevenirea pneumoniilor), pacienții aflați sub tratament cu imunosupresoare, pacienții bolnavi de cancer sau la cei care urmează să aibă o intervenție chirurgicală. Se remarcă o importanță mare a antibioterapiei profilactice în chirurgia stomatologică, utilizând la prevenirea bacteriemiei și a dezvoltării de endocardite infecțioase. O altă aplicație a profilaxiei este la pacienții cu neutropenie, de obicei bolnavi de cancer, care sunt predispuși la dezvoltarea de infecții.

 Cum trebuie administrate antibioticele?

În tratamentul cu antibiotice, se pot alege mai multe căi de administrare. De obicei, se recurge la administrarea orală (per os), iar în cazuri severe, în particular în cazul infecțiilor sistemice, se recurge la administrarea prin injectare intravenoasă. Administrarea antibioticelor trebuie realizată cât mai rapid posibil, în special în cazul infecțiilor care pun viața în pericol, fapt pentru care multe unități de urgență dețin antibiotice.

În cazul infecțiilor necomplicate, care sunt localizate la nivel topic, administrarea preferată este la acest nivel, fie sub formă de picături oftalmice (în conjunctivită) sau de picături auriculare (în otită), dar și pentru tratamentul unor infecții cutanate, prin diverse forme farmaceutice. Aplicarea antibioticelor la nivel topic oferă avantajul unei concentrații susținute la locul infecției, ceea ce pe de-o parte reduce absorbția sistemică și riscul de toxicitate, și pe de altă parte presupune utilizarea unor volume mici, ceea ce reduce riscul de utilizare neconformă. A fost raportată și reducerea riscului de infectare al rănilor post-chirurgicale prin aplicarea cutanată de antibiotice la nivelul acestora. În ciuda acestor fapte, administrarea topică nu permite un control exact al dozei, iar la acest nivel pot apărea reacții de hipersensibilitate sau dermatite de contact.

Important!O terapie cu antibiotic trebuie să fie inițiată doar cu prescripția eliberată de un specialist medical autorizat, care are de asemenea obligația să monitorizeze evoluția tratamentului. Totuși, există multe cazuri de automedicație în rândul tratamentului cu antibiotice, prin procurarea directă a acestora de către pacienți din farmacii, o practică cu potențial periculos și care duce la agravarea fenomenului de rezistență la antibiotice.

 Reactii adverse ale antibioticelor si chimioterapicelor antimicrobiene

Chimioterapicele provoaca relativ frecvent  reactii adverse.  Datorita utilizarii lor pe scara larga si in exces, aceste medicamente au devenit o cauza importanta de patologie iatrogena.

• Reactiile toxice: printre cele mai cunoscute sunt efectele ototoxice provocate de antibioticele aminoglicozidice si vancomicina, leziunile renale produse de aminoglicozide, vancomicina, efectele neurotoxice ale dozelor mari de benzilpenicilina si ale nitrofurantoinei, icterul produs de sulfamide, rifampicina, nitrofurantoina, toxicitatea hepatica a tetraciclinelor, afectarea toxica a sângelui prin sulfamide,numeroase chimioterapice injectate intramuscular sau intravenos provoaca iritatie locala, cu dureri, induratii, tromboflebita; streptomicina intrarectal poate fi cauza de dureri radiculare si fenomene de mielita [8].
• Reactiile alergice, posibile pentru toate chimioterapicele, sunt frecvente pentru peniciline si clindamicina si relativ frecvente pentru streptomicina, cefalosporine, sulfamide, acidul nalidixic si unele chimioterapice antituberculoase. Calea orala se preteaza mai putin la sensibilizare, in comparatie cu aplicarea locala, unde incidenta de aparitie a reactiilor de sensibilizare este mai mare. Alergia, de diverse tipuri se manifesta prin eruptii cutanate, inflamatia mucoaselor, sensibilizare, febra, eozinofilie; socul anafilactic si hemopatiile alergoimune sunt rare [8].
• O buna parte din reactiile adverse ale chimioterapicelor sunt legate de actiunea lor antibacterreprezentând o categorie aparte, numite reactii adverse de natura bacteriologica sau biologica. Administrarea oricarui chimioterapic constituie o interventie brutala in ecologia florei bacteriene, care uneori are consecinte nedorite [8]. Exemple: suprainfectii, reducerea florei bacteriene saprofite din intestin, enterita stafilococica, candidoze, aparitia unor fenomene de hipovitaminoza privind vitamine ale complexului B si vitaminele K.

 Rezistența la antibiotice

Unul dintre principalele efecte care survin în urma abuzului de antibiotice este fenomenul de rezistență la antibiotice, care presupune pierderea sensibilității anumitor tulpini bacteriene (care vor fi astfel superioare din punct de vedere fiziologic sau genetic) față de un antibiotic, prin selecție naturală. Caracterul de rezistență care a fost dobândit prin supraviețuire va fi transmis următoarelor generații.

În trecut, infecțiile bacteriene erau foarte ușor tratabile cu antibiotice simple, precum penicilina, însă pe măsură ce fenomenul de rezistență a luat amploare, au apărut tulpini rezistente la mulți agenți, cum este de exemplu cazul Mycobacterium tuberculosis  ), pentru care tratamentul este greu de instaurat. Această tulpină este rezistentă la izoniazidă, rifampicină, fluorochinolone și cel puțin unul dintre următoarele antituberculoase injectabile: capreomicină, kanamicină sau amikacină Un alt exemplu bine-cunoscut este Staphylococcus aureus, care în trecut era foarte sensibil la peniciline, însă în prezent aproape toate tulpinile sale sunt rezistente și sunt grupate sub denumirea de stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA).

Consecintele rezistentei

Cea mai deranjanta forma de rezistenta a fost cea dezvoltata la stafilococi, acestia reprezentând cauza cea mai comuna a infectiilor nosocomiale, multe tulpini devenind rezistente la majoritatea antibioticelor disponibile in prezent. Infectiile cu MRSA (stafilococ auriu meticilino-rezistent) au devenit o problema majora, mai ales in spitale, unde acestea se raspândesc rapid printre pacientii in vârsta si/sau cei grav bolnavi si la pacientii cu arsuri sau rani grave. Pâna de curând, vancomicina era antibioticul de rezerva imotriva MRSA, dar in mod amenintator, tulpinile de MRSA au aratat o scadere a susceptibilitatii la acest medicament. Datorita faptului ca rezistenta la vancomicina pare a se fi dezvoltat spontan, pot sa apara complicatii clinice majore si nu doar in cazul infectiilor nosocomiale. In prezent exista dovezi ca spectrul si frecventa bolilor produse de stafilococii sensibili la meticilina si de cei rezistenti la meticilina sunt similar.

Concluzii

• Terapia cu antibiotice si chimioterapice antimicrobiene ar trebui initiata cu mai mult discernamânt si mai multa retinere din partea medicilor.
• Prescrierea trebuie insotita de o explicare clara a tuturor aspectelor antibioterapiei pentru maximizarea compliantei pacientilor.
• Farmacistii trebuie sa evite eliberarea de antibiotice fara prescriptie medicala si sa descurajeze automedicatia cu astfel de substante.
• In calitate de profesionist al domeniului sanitar, farmacistul trebuie sa isi consolideze rolul educativ promovând principiile farmacoterapiei stiintifice si rationale si eliminând din mentalul colectiv falsa convingere ca antibioticele sunt bune pentru orice afectiune.
• Antibioticele nu trateaza si nu previn virusurile inclusiv Covid 19,ele actionind doar in potriva infectiei bacteriene.
• Unii pacienti Covid 19 pot dezvolta co-infectii bacteriene,doar in acest caz fiind necesara terapia antibiotic,pentru tratamentul infectiei bacteriene secundare.

Mihail LÎSÎI, Șef Departament Chirurgie