Anual, în a treia zi de joi din luna noiembrie, la iniţiativa Consiliului Naţional Coordonator în domeniul Controlului Tutunului în Republica Moldova, este marcată Ziua Naţională de renunțare la fumat. Scopul acesteia este creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, inclusiv a fumătorilor, privind efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv, precum și încurajarea renunțării la acesta sub orice formă.
În fiecare an, la nivel global, peste 8 milioane de oameni decedează în urma consumului de tutun. Dintre aceștia, 7 milioane decedează în rezultatul consumului direct de tutun, iar aproximativ 1,2 milioane – din cauza expunerii nefumătorilor la fumul de tutun.
În Republica Moldova, conform Studiului național privind prevalența factorilor de risc pentru bolile netransmisibile STEPS 2013, 25,3% din populație sunt fumători, inclusiv 43,6% bărbaţi şi 5,6% femei. Vârsta medie de inițiere a fumatului a constituit 17,7 ani.
Fumatul este un risc major pentru sănătate, fiind asociat cu decesele prin: cancer pulmonar, boli coronariene, boli pulmonare cronice obstructive și boli cerebrovasculare. Acesta, de asemenea, afectează grav femeile însărcinate, provocând naşteri premature şi greutate mică a copilului la naştere, iar la nou-născuţi creşte riscul apariţiei sindromului morţii subite a sugarului.
Consumul de tutun implică costuri enorme pentru economia națională prin creșterea costurilor de îngrijire a sănătății și scăderea productivității muncii populației, care se estimează în Republica Moldova la cca. 1miliard 830 milioane lei anual.
Renunțarea la fumat aduce multiple beneficii sănătății, precum creșterea speranței de viață, micșorarea riscului producerii unui infarct miocardic sau al producerii unei tumori maligne, dar și o economisire considerabilă a banilor.
Pentru a încuraja fumătorii să renunțe la fumat, în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie a fost instituită în 2017 linia verde gratuită pentru populaţie de consiliere și renunţare la fumat – 080010001. În a.2018 au apelat aproape 500 persoane, inclusiv au primit tratament și au renunțat la fumat 305 persoane dependente de tutun. Din a. 2018 acest număr de telefon este aplicat pe toate pachetele de țigări. Au fost acordate servicii de consiliere și tratament pentru renunțare la fumat pentru 3000 persoane în condiții de ambulator de către medici narcologi din teritoriu.
Ziua Națională de renunțare la fumat este, pentru fumători, oportunitatea de a renunța la acest viciu dăunător pentru sănătatea proprie și a celor din jur, iar pentru familiile acestora un prilej de încurajare pentru a abandona fumatul.