Ala Condrea aproape că nu ne-a dat răgaz să ne revenim de la un drum lung și anevoios de peste două ore. De cum ne-a văzut, aproape că ne-a „vânturat” făcându-ne mai întâi o excursie rapidă prin secție – „lăsați hainele aici”, „în acest cabinet avem asta…”, „aici asta…”, „dar iată aici…” și tot așa dintr-un capăt al coridorului până în altul, bombardându-ne cu un debit verbal de 1000 de cuvinte pe minut.
Ala Condrea: Am lucrat foarte mult la imaginea secției. La început nu aveam pacienți, nu aveam adresări, așa că umblam prin raioane și le spunem: „uite noi cine suntem, iată care sunt posibilitățile noastre, iată cu ce putem să vă ajutăm…” Atunci, un doctor de la nordul țării mi-a zis: „da ce eu nu-s doctor? De ce trebuie să-i trimit pe pacient la nivelul 2? Eu pot să tratez copilul la nivelul 1”. Cele mai mari investiții trebuie făcute în instituțiile care lucrează cu copiii, ca să creștem o generație sănătoasă mintal și fizic. După o ușă întredeschisă se vede doar spatele unui bărbat care stă lângă fetița lui.
Ala Condrea: Unitatea Primiri Urgențe (UPU)din Bălți a fost deschisă în 2011 și este prima instituție de acest fel. Părinții pot veni cu copilașii direct la spital, nu au nevoie de trimitere de la specialist. Pot chema ambulanța, Aviasanul sau chiar să vină cu transportul personal. Au fost cazuri când au fost aduși copii în comă…aproape morți… În majoritatea cazurilor, pacienții se adresează personal, dar conlucrăm foarte bine și cu spitalele raionale. Chiar astăzi am internat un copil din raionul Edineț. Mai așteptăm să ajungă un copil de la Râșcani. Ieri am avut de la Florești, Fălești și Edineț. Zilnic avem în medie câte cinci transferuri din spitalele raionale. Aici avem posibilitatea să-i monitorizăm pe copii 24 de ore.
După ce-i scoatem din starea critică, sunt întorși în familie pentru continuarea tratamentului cu recomandări atât pentru părinți cât și pentru medicul de familie. Evident, aceasta doar dacă starea copilului ne permite. Nicăieri nu va primi un tratament mai cald decât în condițiile de casă, în familie.
Reporter: În ce cazuri este transferat un copil de la spitalul raional la UPU Bălți? Asta ar însemna de fapt ca medicii de acolo să-și recunoască neputința, că nu se descurcă cu pacientul…
Ala Condrea: În spitalele raionale e lipsă de specialiști pediatri. În plus, noi avem alte posibilități: laborator, aparataj, specialiști, necesarul pentru tratament și ajutorul urgent. Unitatea Primiri Urgențe este singura secție care deservește pacienții din Bălți și din nordul țării. În multe raioane lipsesc medicii pediatri și nu are cine să-i monitorizeze pe copiii bolnavi, nemaivorbind de un diagnostic ceva mai complicat. Sunt cazuri grave cu care raioanele nu se pot descurca. Noi ne aflăm în incinta unui spital de pediatrie cu 150 de paturi. Scopul nostru este nu doar de a salva viața dar și de a micșora rata complicațiilor, de a interveni la timp, profesionist, ca să nu rămână copilul cu sechele, cu complicații severe sau, Doamne ferește, să rămână invalid. Orice patologie netratată la timp, orice moment scăpat în copilărie, la maturitate poate deveni o patologie cronică. În aceste zile când răceala face ravagii, sunt înregistrate câte 60-70 de adresări pe zi. În secția UPU sunt patru paturi.
Ala Condrea: Noi am fost unicul și primul UPU deschis. Ne-a fost foarte greu la început, atât cu documentele cât și cu etapa de monitorizare și acordare a ajutorului.
În 2010, am avut 8093 adresări
În 2011 – 11 054
În 2012 – 12 918
În 2013 – 14 500
În 2014 – 16 923
Reporter: Asta înseamnă că lumea este mai documentată sau copii sunt mai bolnăvicioși?
Ala Condrea: Lumea este mai documentată. Fiecare pacient grav care a fost stabilizat în această secție aduce după sine alți pacienți povestindu-le despre posibilitățile noastre. În plus, dacă sunt satisfăcuți de ajutorul care li s-a acordat, vor apela la noi în caz de necesitate, nu la spitalul raional.
Reporter: Consultați doar copiii în stare gravă sau și copii cu cazuri mai simple, mai banale, de exemplu, cu o viroză.
Ala Condrea: La copii nu pot fi cazuri banale. Este important să ne adresăm la medic chiar dacă ni se pare că este o boală banală. O simplă vomă poate fi unul din simptomele unei gastrite alimentare, a sistemului nervos central, o afecțiune renală, meningită, pneumonie sau traumatism craniocerebral, pe care mama poate nu l-a observat.
Reporter: Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate la copiii care se internează aici?
Ala Condrea: Diverse, în special accidente casnice – au băut ceva sau s-au fript, traumatisme, accidente rutiere, intoxicații accidentale, cazuri de sinucideri…
Reporter: Copiii se sinucid?…
Ala Condrea: Da. Adolescenții. Motivele sunt diferite – relațiile cu părinții, cu rudele, din dragoste. Este trist când un copil se hotărăște să-și ia viața … Au fost și copii care au avut tentative repetate a suicidului. Am fost nevoiți să facem legătura cu spitalul de psihiatrie și să-i redirecționăm acolo, pentru că unul și același motiv folosit de câteva ori este deja o dereglare psihică. Copiii care tind să-și ia viața sunt ținuți în spital până la vindecarea lor totală, până când îi scoatem din perioada critică, până se ameliorează funcțiile tuturor organelor și îi externăm doar după ce psihologul lucrează cu ei.
Copii în stare gravă înseamnă de fapt și părinți în stare de panică, așa că medicii spun că s-au confruntat cu părinți violenți, agresare fizică și palme. Pentru că spitalul nu are instalație video sau pază, în caz de necesitate ei se adresează la poliție.
Ala Condrea: Am avut un caz neplăcut cu o familie de romi. Eram doar eu și asistentele în secție când a fost adus un copil care convulsiona. Era imposibil să lucrez fiind înconjurată de o ceată de romi în panică. Eu îi scoteam pe ușă – ei intrau pe geam, îi scoteam pe geam – ei intrau pe ușă. Am încercat toate metodele de comunicare cu ei – și cu binișorul, și mai aspru, și mai insistent, dar nu ajuta. Atunci am sunat 902, a venit echipajul de poliție, le-a barat calea și abia atunci, în liniște și cu calm, am putut să salvez viața copilului.
Medicii de la UPU au pregătire mai specială, fiind obligatorie pregătirea pediatrică și de urgență. Atunci când a fost înființată secția, au fost selectați medici din secția de reanimare, medici care au activat în calitate de pediatri-reanimatologi. Periodic, atât medicii cât și asistentele medicale trec atestarea și perfecționarea. Absolut toți au făcut cursuri de perfecționare peste hotare și sunt instruiți în PALS (Ajutorul Pediatric Avansat Urgent )
Reporter: Zilnic, prin secție trec zeci de pacienți. Pe câți din ei îi memorizați?
Ala Condrea: Nu-i țin minte după nume, ci după diagnostic. În special țin minte cazurile grave, complicate și cele care ne dau bătăi de cap până stabilim diagnosticul.
Reporter: Copiii nu prea-i iubesc pe medici. Totuși, după ce conștientizează că anume medicul i-a scăpat de durere, părerea se schimbă… Cum își exprimă recunoștința față de medic? Cum spune „mulțumesc” un copil care până adineauri țipa când vedea un medic?…
Ala Condrea: Am avut un caz excepțional în care un copil a făcut afecțiune renală și apoi angină purulentă provocată de klebsiella cu o evoluție destul de severă. După ce i-am montat branula, ea s-a întors spre noi și printre lacrimi ne-a spus: „mulțumesc că mi-ați pus injecție și m-ați salvat”. A găsit puteri să ne mulțumească. O altă întâmplare cu un copil care, după ce a fost reanimat, stabilizat, care respira deja singurel a venit la mine în birou, mi s-a urcat în brațe și m-a îmbrățișat . Acesta a fost gestul lui de mulțumire. Copiii ne lasă desene și mesaje de mulțumire.
Pentru cele 17 000 de adresări pe an, cu 70 de internări pe zi, secția este prea mică – doar cu patru paturi. Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de ajutor depășește numărul de paturi (adică mai mult de patru), sunt nevoiți să stea pe coridor până se eliberează vreun loc. În astfel de zile, medicii lucrează la intensitate maximă.
Ala Condrea: Repejor îi examinez, îi stabilizez și îi dau în secție ca să facem loc pentru cei în stare gravă. Sala în care sunt stabilizați copiii este secționată în trei, fiind despărțită doar de niște draperii. Cinci din cele patru paturi sunt ocupate. Exact. Nu am greșit. Secția este prevăzută pentru patru paturi, dar pentru că sunt foarte mulți pacienți care necesită ajutor a mai fost adusă o canapea. Asta în timp ce în coridor mai așteaptă alți câțiva copilași care au nevoie de ajutorul medicilor.
Reporter: Orice medic trebuie să fie responsabil de sănătatea pacientului său, dar cum e să lucrezi într-o secție în care trebuie să fii responsabil de viețile copiilor?
Ala Condrea: Meseria de medic pediatru cere agerime, cunoștințe, profesionalism, devotament enorm și dragoste pentru meseria pe care o faci. Când vine la noi o mamă cu copilașul în comă, responsabilitatea este foarte mare. Presiunea de pe umerii noștri este enormă. În schimb, avem o satisfacție mare când, după ce îl stabilizăm, vedem acest copilaș cum se joacă zglobiu în brațele mamei. Avem însă și conflicte, în special atunci când un părinte vine la noi și vrea să-i examinăm copilul urgent! În acea secundă! Pe el nu-l interesează că în acel moment medicii luptă pentru viața unui alt copil grav. Sigur că îi examinăm pe toți, dar mai întâi trebuie să rezolvăm cazurile grave, să stabilizăm copilul care este în stare critică. Părinții găsesc o mie de motive de ce nu s-au adresat la timp la medic.
Reporter: Analizând toate cazurile de internare, cam câte procente pot fi atribuite iresponsabilității părinților?
Ala Condrea: Ca să nu fiu dură, o să spun 20%. Unii se adresează la medic prea târziu… Lângă un pătuc, pe podea, stau o pereche de papucei roz aranjați alături. Se pare că papuceii vor acasă. Stăpână lor stă întinsă pe un pătuc din metal, îmbrăcată în hăinuțe roz și o privește pe bunica ei cum plânge…Ala Condrea ne spune că recent, bunica a trecut printr-o dramă cu un alt nepoțel, fratele fetiței lângă care veghează acum.
SURSA:http://mednews.md/reportaj-medicul-uragan-asa-merge-asa-vorbeste-asa-actioneaza/
