Pacienții care s-au aflat la tratament cu COVID – 19 la IMSP Spitalul Clinic Bălți, fiind în stare severă sau critică vor putea beneficia în premieră de Terapia de reabilitare cu ozon.

Acest lucru a fost posibil grație unui proiect internațional, lansat de Agenția Slovacă de Colaborare Internațională pentru Dezvoltare.

Contractul de grant fiind semnat la data de 25.06.2020. Conform acestuia, la 22.07.2020, a fost recepționată prima tranșă de bani, în suma de 7.000 EUR, pentru inițierea proiectului aprobat “Reabilitarea pacientilor ca urmare a luptei cu COVID-19”.

Din banii oferiți din acest proiect, va fi achiziționat utilajul medical necesar prestării serviciilor medicale de ozonoterapie.

Utilajul medical va fi instalat în incinta secției de medicină fizică, care este unica din regiunea de Nord a Republicii. Va fi instruit personalul implicat în activităţi de întreţinere şi utilizare a dispozitivului medical. Serviciile medicale de ozono-terapie vor fi prestate atât pacienților din mun. Bălți, cât și locuitorilor din regiunea de Nord a Republicii Moldova.

Este de menționat că, Terapia cu ozon, reprezintă o formă de tratament utilizată de mai bine de un secol, în vederea creșterii gradului de oxigenare a țesuturilor. Principalele efecte ale terapiei sunt cele de ameliorare a metabolismului, detoxifiere, stimulare a funcției imunitare și a mecanismelor reparatorii din organism, mai ales după ce pacientul a suferit de maladia COVID-19

Ozonoterapia reprezintă îmbogățirea sângelui și, implicit, a celulelor cu un amestec de oxigen și ozon (O2/O3).

Un alt efect al terapiei cu ozon este stimularea funcției mitocondriale. Mitocondriile sunt organite celulare specializate în producerea energiei de care o celulă are nevoie pentru a funcționa. Cu cât este produsă mai multă energie, cu atât crește capacitatea oricărei celule din organism de a se regenera și de a se menține în parametrii normali de funcționare.

Despre lansarea procedurilor de reabilitare cu ozonoterapie Vă vom informa suplimentar!!!