An de an, la data de 31 august eram obișnuiți să ne dăm întâlnire la festivitatea solemnă a sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română, pentru a depune flori la busturile clasicilor literaturii naţionale – Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru și Mihai Volontir.

Din cauza situației epidemiologice, gândurile bune și mulțumirile vin în mod virtual.

“Limba Noastră cea Română, este o sărbătoare a armoniei, a tradiției strămoșești. Prin ea ne unim, fiecare popor are câteva elemente de bază: o țară, un grai, un crez, o tradiție, o istorie  și o tradiție de a trăi mai bine.

Cum spunea Grigore Vieru:
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră
”, a conchis dmnul Serghei ROTARI, directorul IMSP Spitalul Clinic Bălți.

Președintele Comitetului Sindical al IMSP Spitalul Clinic Bălți, Aliona Calistru, care a menționat că: “Cel mai frumos au vorbit despre limba noastră poeții, precum: Alexei Mateevici, Grigore Vieru. Există o poezie care profund mă emoționează, „Pentru ea” , scrisă de Grigore Vieru:
Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra
Pentru limba, pentru limba noastra.

Cred că mai frumos nu se putea spune despre Limba Română, fiindcă aceasta este o limbă frumoasă, melodioasă, duioasă. E necesar să o vorbim corect și să o cinstim oriunde am fi, deoarece omul are 3 lucruri sfinte: PATRIA, MAMA și LIMBA”.

Vicedirectorul medical, doamna Ala Condrea, a specificat că, semnificația zilei de astăzi este una de o însemnătate majoră. “Cu toții avem o datorie sfântă să transmitem mai departe, generațiilor viitoare, bogăția limbii române și valorile comune care ne-au consfințit durabilitatea în zona noastră geografică și ne-au făcut remarcați și apreciați.

Amintim că, „Limba Noastră” este o sărbătoare națională celebrată în Republica Moldova pe 31 august. Ea s-a născut în vâltoarea mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 din RSSM. La 27 august 1989 la Chișinău avea loc Marea Adunare Națională, la care au participat circa 750.000 de oameni.