Cancerul este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă sistemul medical și întreaga societate. Prevenirea, diagnosticarea precoce și tratamentul la timp, sunt măsurile esențiale pentru a reduce îmbolnăvirea cu cancer și mortalitatea din cauza acestei maladii.

În acest sens, în perioada 11-15 februarie, în incinta Centrului Consultativ locuitorii municipiului Bălți sunt consultați de către Larisa SOFRONIE, medic oncolog – mamolog și Ciprian Levca, medic chirurg – oncolog. Aceste examinări sunt necesare pentru a educa populația privind prevenirea îmbolnăvirii cu cancer.

Acțiunea face parte din activitățile planificate în cadrul campaniei naționale de informare a populației privind bolile oncologice, combaterea și tratamentul acestora, dedicată Zilei Mondiale de luptă împotriva Cancerului.

În Republica Moldova, conform datelor Global Cancer Observatory în anul 2018 au fost înregistrate 254,3 cazuri noi la 100 mii populație, la evidență fiind total înregistrate 545,5 cazuri la 100 mii populație.