În data de 12 septembrie în Departametul de Pediatrie din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal Bălți a fost lansat proiectul “Health through English language engagement”. Acesta va demara în 8 spitale din regiunea de Nord a Republicii Moldova și va antrena copii între 8 – 15 ani, prin exersarea limbii engleze în formă de joc.

Potrivit Șefei Departamentului Pediatrie, Maria Neamțu “Inițiativa profesorilor de la Universitatea din Bălți este una frumoasă și binevenită. Copiii care sunt aici vor putea beneficia nu doar de educație pedagogică în limba engleză în formă de joc  interactiv, dar vor fi și efecte benefice curative, fiindcă fonul psiho – emoțional al copiilor se va ridica”.

Victoria Mascaliuc, reprezentant al Universității de Stat “Alecu Russo” Bălți a menționat că proiectul este unul revoluționar și promițător, fiindcă va conjuga potențialul mai multor grupuri și va demonstra că nu doar familia se îngrijorează de spiritualul copiilor și de sănătatea lor, dar și societatea. “Echipa a fost selectată cu mare acuratețe, care este formată din profesori de limbă engleză, ce au o experiență mai mare de 10 ani. Activitățile pe care ni le propunem sunt direcționate spre antrenarea limbii engleze prin joc, descoperire și corelația cu reprezentanții altor culturi. Sperăm și suntem siguri că acest proiect va ajuta copiii să treacă de perioada dificilă de internare”.

„Sunt onorată că fac parte din echipa proiectului finanțat de U.S.Embassy in Moldova. Proiectul acesta este cu obiective de lungă durată, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru noi. În calitate de expert al acestui proiect mă voi îngriji să monitorizez activitățile pe care ni le-am propus și să văd cum acestea la rândul lor cadrează cu obiectivele pe care ni le-am trasat. Vreau să cred că ceea ce va face echipa noastră, va fi un aport susținut în ce privește dezvoltarea multilaterală a generației în creștere, or studierea limbilor înseamnă de fapt putere, convingere și incapacitate de a fi manipulat”, a specificat  Adela Novac, conferențiar universitar la catedra de Limbă română și Filologie Romanică, Universitatea de Stat “Alecu Russo” Bălți.

Pentru implementarea proiectului de studiere a limbii engleze în spitale U.S.Embassy in Moldova a alocat 6000 de dolari, proiectul va finaliza în luna mai 2019. În prezent, în cadrul Departamentului de Pediatrie sunt internați 87 de copii.