În data de 20 iulie, la IMSP Spitalul Clinic Municipal Bălți a avut loc inaugurarea Secției de Urologie, care a fost transferată de la etajul 1 la etajul 8, în legătură cu demararea procedurii de transfer a Departamentului Perinatologic în incinta blocului central al instituției. Totodată, secția de urologie,a fost renovată capital, modernizată, dotată cu mobilier nou și blocuri sanitare în saloane.

La eveniment, din partea administrației, au fost participat, dl Serghei ROTARI, director, dl Mihail LÎsÎi, dl Vladimir PASCARU, dl Anatolie GHERGHILIGIU, vicedirectori, precum și alți colabori, oaspeți și pacienți ai instituției.

Potrivit directorului instituției, dlui Serghei ROTARI, secția are acum o altă înfățișare. “Acum chiar ,,bucură ochiul”, cu pași mici, mergem spre renovarea tuturor secțiilor,depunem tot efortul să le aducem la standardele europene. Acum încăperile sunt mai luminoase, foarte curate, cu mobilier și echipament modern”.

Șeful secției de Urologie, dl Serghei COZUB, a menționat că, secția în care au fost transferați, este una de tip modern, toate condițiile sunt la un nivel înalt, iar pacienții care vor veni aici, să se trateze, se vor simți ca acasă.

Evenimentul a început solemn cu tăierea panglicii și a continuat cu o slujbă de sfințire.

Secția de Urologie  are o capacitatea de 30 de paturi.