Încălțămintea ortopedică este cea aplicată în tratamentul dereglărilor funcționale ale sistemului osos, ligamentar și muscular al picioarelor și mai puțin în profilaxia acestor dereglări. Astfel, este aplicată pe un picior nesănătos!

În Republica Moldova, asigurarea cu încălțăminte ortopedică și branțuri ortopedice individualizate pentru copiii de până la 18 ani și persoanele cu dizabilități, este acoperită prin lege și se confecționează la Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare.

Pentru cei care-și doresc încălțăminte ortopedică după un design mai special, pot apela la serviciile saloanelor ortopedice specializate.

Printre specialiștii ortopezi există păreri împărțite referitoare la utilitatea încălțămintei ortopedice profilactice. Foarte mulți producători, care comercializează încălțăminte „ortopedică”, folosesc apelativul „ortopedic” în descrierea produselor lor, în încercarea de a-și crește vânzările.

Aceste păreri sunt argumentate prin aceea că omul, ca un tot întreg biologic, nu are nevoie de încălțăminte. Oamenii sunt născuți pentru a merge desculț, iar necesitatea de a purta încălțăminte a survenit odată cu urbanizarea și mersul pe suprafețe netede.

Ce facem în cazul în care copilul are talpa plată?

Dr. Andrei Olaru – medic ortoped, traumatolog, spune că: aproape 95% dintre copilașii de până la 4-5 ani au piciorul plat din cauza grăsimii de pe talpa piciorului. Atunci când copilul stă în picioare sau începe să meargă, grăsimea de pe talpă, cu timpul, se reabsoarbe, iar în loc se dezvoltă bolta longitudinală a piciorului. Acest proces poate continua chiar și până la vârsta de 12 ani. În același timp, glezna este maleabilă și are funcția unui amortizor, care preia orice denivelare de pe locul unde se calcă, iar încălțămintea rigidă şi înaltă, îi va limita mult mişcările piciorului. În aceste condiții, copilul reuşește mai greu să-şi găsească echilibrul şi să-și capete încrederea în propriul mers.

Este bine ca bebelușul să meargă cât mai mult desculț?

Pentru a evita astfel de situații, este bine să lăsăm copilul să umble cât mai mult desculț sau să-l încălțăm în încălțări cât mai flexibile şi moi, care să nu împiedice mişcările în articulația gleznei, să lase muşchii liberi şi să-i întărească picioarele prin exerciţii speciale de mers sau prin mers nu doar pe suprafețe netede.

SURSĂ: http://www.e-sanatate.md/News/7539/incaltamintea-ortopedica-pentru-copii-nu-este-un-moft-ci-o-necesitate-ea-trebuie-purtata-insa-doar-cand-sunt-indicatii-medicale