Aflată într-o vizită de lucru la Bălți Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Ceborati a vizitat spitalul municipal. Oficialul s-a întâlnit cu medicii și pacienții din mai multe secții. A discutat atât despre calitatea actului medical cât și despre condițiile de lucru ale medicilor și asistentele medicale.

Ministrul a menționat că prerogativa ministerului este de a moderniza spitalele și a facilita acordarea asistenței medicale calitative în fiecare instituție medicală din țară.

Pentru asta, însă, oficialul recunoaște că este nevoie de investiții atât pentru îmbunătățirea serviciilor hoteliere cât și pentru dotarea instituțiilor cu echipament medical necesat.

În cadrul acestei vizite, Svetlana Ceborati a vizitat și secția de sterilizare și dezinfectare a Spitalului Clinic Municipal Bălți unde, acum, au loc lucrări de reparație și de montare a noului echipament de dezinfectare. Noile autoclave au intrat în posesia spitalului datorită implicării ministrului, Svetlana Ceborati.

Potrivit directorului instituției medicale echipamentul vechi de peste 40 de ani nu garanta un act medical adaptat necesităților.

Acest lucru punea în pericol nu doar sănătatea pacienților, dar și a personalului medical.

 

De ani buni secția nu a beneficia de investiții. De ani buni angajații foloseau autoclave pentru sterilizare de generație foarte veche.