Spitalul Clinic Municipal Bălți a fost ținta hoților. În doar trei zile câțiva tineri au pătruns în instituția medicală și au sustras trei procesoare.Suma pagubei este de 88 de mii de lei.

Un procesor a fost scos pe geam din Departamentul Pediatrie, iar altele două din centrul consultativ al spitalului. Hoții ar fi pătruns noaptea, deschizând geamurile de termopan. Potrivit poliției inițiatorul forturilor este un tânăr din Bălți, în vârstă de 25 de ani. Acesta este certat cu legea.

Mai mult,în prezent el este cercetat penal și pentru alte furturi.Angajații Inspectoratului de Poliție din Bălți au inițiat un dosar penal în acest caz. Acesta este al cincilea dosar în care tânărul figurează. Oamenii legii nu exclus că suspectul care a fost deja reținut a avut complici.

Totodată hoții au intrat și în Centrul de Transfuzie a sângelui de unde la fel au scos un procesor.