În cadrul unui proiect finanțat de Agenția Turcească de Colaborare și Coordonare, Centrul de Creație pentru copii ,,Miron Blanc” din Bălți a beneficiat de 2500 de euro. Din această sumă bănească a fost procurat echipament de cusut și materiale din stofă și pânză. Copii centrului de creație au cusut măști, halate și costume pentru medicii din Spitalul Clinic din Bălți. Echipamentul cusut de pici a ajuns la eroii în halate albe.

TATIANA DUBIȚCAIA: ,,Angajații sistemului educațional au încercat să contribuie și ei print-un produs rezultat dintr-un micro proiect oferit de agenția turcească TIKA, în valoare de 2500 de euro care a constat în procurarea pentru Centrul de Creație pentru copii ,,Miron Blanc” unui echipament de cusut, două mașini de cusut și încă o mașină pentru nasturi ”

,,Prin pânza și stofa pe care o oferit-o cu condiția că vor fi cusute echipament medical, vor fi cusute halate, vor fi cusute costume pentru doctorii care au nevoie de acest echipament lucrând cu bolnavii covid”

În total au fost cusute peste 1000 de unități de echipament de protecție pentru cadrele medicale din Bălți.

Nu e vorba de un ajutor extraordinar de mare, dar făcut cu suflet, cu drag, de colegii mei din pedagogie, 1000 de măști, 200 de halate, 200 de costume pantalon cămașă pentru doctori”

Directorul Spitalului Clinic a afirmat că de la începutul pandemiei, spitalul are pierderi financiare considerabile și orice ajutor din partea agenților economici sau a autorităților este binevenit.

SERGHEI ROTARI, DIRECTORUL SPITALULUI CLINIC BĂLȚI: ,,Pentru noi, instutuție medico-sanitară publică, Spitalul Clinic Bălți este o bucurie, un moment cînd și unii agenți economici, unele oraganizații sunt cu noi în rând și ne ajută cu câte ceva pentru infecția nemiloasă COVID-19 unde spitalele, instituțiile medicale cheltuie sume mari, enorme de bani”

Anterior în perioada aceasta grea de pandemie, Agenția Turcească TIKA nu a fost indiferentă nici față de cetățenii nevoiași din Bălți. Astfel în cadrul unui proiect au fost oferite mai multor familii din oraș, pachete cu produse alimentare.

Sursa – http://www.btv.md/ro/echipamentul-de-protectie-cusut-de-copii-din-balti-a-ajuns-la-eroii-care-mai-nou-poarta-nu-doar-halatele-albe/